Zonarea hibrizilor

11.12.2014

Porumbul prezintă o mare plasticitate ecologică, fiind foarte sensibil la variațiile de temperatură și precipitații din regiunea respectivă, variații care se produc în mod normal de la un an la altul.

Porumbul este o plantă iubitoare de căldură. Cerințele față de căldură sunt exprimate atât prin suma gradelor de temperatură, mai mare decât la alte plante, de care porumbul are nevoie în timpul vegetației până la maturitatea sa fiziologică, cât și prin sensibilitatea sa crescută la temperaturile scăzute din timpul vegetației.

Germinația seminței de porumb are loc abia la minim 8-100 C în sol, la temperaturi mai scăzute, are loc clocirea seminței și putrezirea ei, datorită atacului ciupercilor saprofite.

După răsărire, la temperatura de 4-50 C, creșterea încetează, se degradează clorofila și plantele mor. Brumele târzii din primăvară distrug frunzele, iar la temperaturi de -40 C, după 2-4 ore este distrusă întreaga plantă.

Temperatura medie optimă pentru cultura porumbului în România este de 13-200 C în luna mai, 18-210 C în luna iunie, 20-230 C în luna iulie, 19-220 C în luna august și 14-170 C în luna septembrie.

După cercetătorii americani, când temperatura lunii mai scade sub 12-70 C, producția de porumb este diminuată cu 15%. La fel se întâmplă și la temperaturi ridicate, de 28-300 C, când are loc scăderea viabilității polenului și implicit apariția de plante sterile în lan.

După fecundare, dacă au loc variații mari de temperatură (de la 100 C noaptea, la 300 C ziua), poate apărea fenomenul de sistăvire, deoarece, acumularea substanțelor de rezervă din bob, este diminuată.

Principalul criteriu de zonare îl reprezintă constanta termică. Aceasta, în cazul porumbului, se obține prin însumarea temperaturilor mai mari de 100C pe întreaga perioadă de vegetație. Pe baza analizării datelor climatologice medii pe perioade lungi de timp, s-au stabilit în țara noastră șase zone de cultură pentru porumb:

 

În concluzie:

La alegerea celui mai potrivit hibrid de porumb pentru fiecare fermă, trebuie să se țină seama de particularităţile specifice ale hibridului, cerinţele faţă de resursele termice existente în arealul de cultură (lungimea perioadei de vegetaţie), atacul de boli și dăunători, organizarea producţiei şi modul de recoltare (manual, mecanizat, sub formă de ştiuleţi, boabe sau siloz), condiţiile naturale, starea fertilității solului, tehnologia aplicată, disponibilă şi asolament.