Limaxul cenuşiu. Agriolimax agreste L., sin. Deroceras agreste L.

23.09.2016

Melci limax

 

Daunele cele mai mari sunt produse de obicei plăntuţelor de rapiţă aflate în stadiul cotiledonal.

 

Descriere

Adultul are corpul alungit, de 40-60 mm, alb-gălbui până la brun-roşcat. Acesta secretă un mucus lăptos care-i facilitează deplasarea. Limaxul iernează în sol ca ou, mai rar ca adult, având 2-3 generaţii/an.

 

Melci limax

 

Biologie şi ecologie

Primăvara, începând cu luna mai, apar melcişorii rezultaţi din eclozarea ouălor de iarnă; ei ajung la maturitate după prima decadă a lunii iulie. Melcii generaţiei a doua apar începând cu luna august, se maturizează treptat şi se împerechează. La sfârşitul lui octombrie, depun ouă. De obicei, aflat în acest stadiu, dăunătorul iernează. În anii cu toamnă caldă şi lungă, dăunătorul poate prezenta trei generaţii.

 

Mod de dăunare

Limaxul atacă numeroase specii de crucifere, dar şi castraveţii, tomatele, ardeii, fasolea etc., localizându-se în special pe frunze la care distruge țesuturile dintre nervuri. Atacul este agresiv, în vetre, cu aspect de păşunat.

Este un dăunător nocturn, dar atacă şi ziua pe timp ploios şi cald. Frunzele atacate au perforaţii de forme şi mărimi diferite, cu dâre albicioase, lucitoare, transparente, pergamentoase, indiciu după care poate fi depistat atacul şi în lipsa dăunătorului.

 

Melci limax

 

Prevenire şi combatere

Prezenţa melcilor devine o problemă în special pe solurile cu textură grea, în zone umede sau pe terenurile ce nu au fost cultivate în anul anterior. Acolo unde condiţiile solului favorizează apariţia melcilor la semănat, riscul ar trebui confirmat prin folosirea momelilor.

Pragul economic de dăunare (numărul de indivizi începând de la care este necesară aplicarea tratamentului) este de 1-2 limacşi/ mp.

 

Pentru controlul şi combaterea acestui dăunător, sunt recomandate o serie de măsuri agrotehnice îmbinate cu măsuri chimice. Dezmiriştitul după recoltarea culturii premergătoare; lucrări repetate cu combinatorul pentru a omorî melcii (dacă este nevoie pentru o mai bună pregătire a patului germinativ); efectuarea brazdei de împachetare a parcelei cu plugul, după semănat, pentru a limita accesul melcilor.

Pentru combaterea chimică, folosirea momelilor reprezintă un real succes. Amplasarea acestora se face cu 7-10 zile înainte de semănat. Luaţi în considerare utilizarea insecticidelor granulate dacă se capturează mai mult de 5 melci/capcană, verificaţi capcanele la fiecare două zile.

Momentul cel mai eficient pentru folosirea capcanelor este cuprins între prima lucrare de pregătire a terenului şi pregătirea finală a patului germinativ cu combinatorul, lăsând câteva zile între lucrări.

Nu amestecaţi insecticidele granule cu seminţele decât dacă patul germinativ este umed. Acolo unde patul germinativ este bine pregătit, se recomandă împrăştierea insecticidelor granulate pe rândul de plante. Continuaţi să monitorizaţi răsărirea culturii de rapiţă. Melcii tineri pot evita testarea anterioară.