Fluturele alb al verzei. Pieris brassicae L.

04.11.2014

Fluturele alb al verzei

 

Descriere

Fluturii au corpul de culoare neagră, acoperit de perişori alb-gălbui, antenele având aspect măciucat. Aripile anterioare şi posterioare sunt de culoare albă, prevăzute cu pete negre, diferenţiate pe sexe (dimorfism sexual). La femelă aripile anterioare prezintă o maculă neagră în vârf, două pete rotunde situate în mijloc şi una alungită pe marginea posterioară. Pe aripile posterioare se află o pată neagră pe marginea anterioară. La mascul aripile anterioare prezintă o singură maculă neagră în unghiul extern, iar cele posterioare au o maculă punctiformă situată pe marginea anterioară. Anvergura aripilor variază între 50-65 mm, masculii fiind mai mici decât femelele.

Oul este de 1,1–1,25 mm lungime, conic, de culoare galbenă, cu striaţii longitudinale.

Larva neonată este de culoare galben-cenuşie cu capul negru. Larva matură este o omidă de 40-50 mm lungime, de culoare verde sau galben-verzuie, cu puncte negre. Corpul este acoperit cu perişori albicioşi şi gri; dorsal prezintă o dungă longitudinală, iar lateral are două dungi mai late, de culoare galbenă. Pupa este carenată, de coloraţie pătată, cenuşie sau galben-verzuie.

 

Fluturele alb al verzei

 

Fluturele alb al verzei

 

 

Biologie

Fluturele alb al verzei iernează în stadiul de pupă în diferite locuri: sub scoarţa arborilor şi arbuştilor, pe pereţii caselor, pe garduri, stâlpi etc. Fluturii apar în luna mai, iar la câteva zile are loc copulaţia. Femelele depun ponta pe partea inferioară a frunzelor. Perioada de incubaţie este de 6–10 zile. Perioada larvară durează până la o lună, timp în care larvele se hrănesc şi năpârlesc de 5 ori. Fluturii din generaţia a doua apar în luna iulie, iar în anii favorabili apare parţial şi o a treia generaţie.

Mod de dăunare

Este o specie oligofagă, atacă specii din familia Cruciferae din care varza şi conopida, dar şi rapiţa de toamnă. Pagubele importante sunt produse de larve. Larvele neonate atacă în grupuri, pe faţa inferioară, rozând epiderma şi parenchimul. Mai târziu larvele rod toată frunza, din care rămân doar nervurile groase, atac cunoscut sub denumirea de „scheletuirea frunzelor”.

Prevenire şi combatere

Atragerea prădătorilor naturali, cum ar fi gândacii răpitori, păsări şi viespi parazite.

Pieris nu este considerat ca fiind unul dintre dăunătorii cheie ai rapiţei, dar în condiţiile ultimilor ani, acest dăunător găseşte contexte ideale pentru apariţia şi dezvoltarea generaţiei de toamnă producând pagube importante culturii de rapiţă alături de Mamestra brassicae şi Atalia rosae.

Pragul economic de dăunare (PED) este de 2–3 larve/m².

La combaterea chimică pot fi folosite substanţe recomandate în CODEX .