Fertilizarea culturii de rapiţă

15.03.2016

Rapiţa de toamnă ocupă un rol foarte important în economia mondială, fiind situată pe locul trei, după soia şi palmier, în obţinerea de uleiuri vegetale.

Pentru a fi însă o cultură profitabilă, trebuie respectate toate verigile din tehnologia de cultivare; starea de fertilitate a solului şi evoluţia acesteia trebuie să ocupe un rol prioritar.

Din cauza necunoaşterii rezervei de elemente nutritive din sol, în ultimii ani, ne lovim de apariţia carenţelor masive în elemente nutritive, care în anumite condiţii devin factori limitativi ai producţiei.

Pentru a administra în sol cantităţile de nutrienţi necesare ca să obţinem sporuri de producţie, este nevoie să cunoaştem rezerva din sol, reacţia (pH - ul solului), tipul de sol etc; toate aceste determinări făcându-se prin lucrările de cartare agrochimică, cel puţin o dată la 4-5 ani.

Rapiţa de toamnă se numără printre culturile cu cele mai mari nevoi faţă de elementele nutritive, având consumuri specifice foarte ridicate. Dintre elementele minerale, consumurile cele mai mari se înregistrează în cazul K₂O, N, P₂O₅, S, Mg, Ca şi B.

 

Consumul principalelor elemente nutritive

(3,5-4 t/ha) (CETIOM, 2011)

 

Element

nutritiv

Cantitatea totală

absorbită din

sol şi din îngrăşăminte

(kg s.a/ha)

Cantitatea exportată prin

seminţe odată cu recolta

(kg s.a/ha)

Cantitatea restituită solului prin încorporarea resturilor vegetale

(kg s.a/ha)

K₂O

350

35

315

N

244

110

134

P₂O₅

88

47

41

S

215

72

143

Mg

87

73

14

B(g s.a./ha)

370

70

300

Ca

174

17

157

 

O foarte mare importanţă practică în fertilizarea economica a acestei culturi este cunoaşterea ritmului de absorbţie pentru fiecare element nutritiv în parte, de la semănat, la maturitatea sa fiziologică.

Ca şi cantităţi absorbite, potasiul atinge valorile cele mai mari, al cărui nivel depăşeşte celelalte elemente nutritive, înregistrându-se un maxim în perioada de formare a silicvelor. Este urmat de azot, apoi sulful cu o absorbţie maximă spre sfârşitul înfloritului şi momentul formării silicvelor.

În ceea ce priveşte absorbţia microelementelor, borul, zincul şi molibdenul au un rol deosebit în fructificare, formarea florilor şi polenizare, atingând un maximum de absorbţie în periada înfloritului şi formare a silicvelor.

 

“Hrănirea” în toamnă

 

Fosforul şi potasiul sunt elemente extrem de importante în nutriţia rapiţei, fără de care nu se pot obţine producţii constante şi sigure. Dar, din cauza faptului că sunt foarte puţin mobile în sol (disponibile în funcţie de tipul de sol şi a disponibilităţii lor natural), se vor aplica înainte de semănat, neapărat cu încorporare, dar nu sub aratură (în cazul în care se optează pentru această lucrare). Este de preferat, ca îngrăşămintele greu levigabile să se introducă la adâncimi de 15-20 cm, în zona radiculară activă.

În lipsa analizelor chimice, dozele variază în funcţie producţia scontată între 50-120 kg s.a. P₂O₅/ha şi 65-150 K₂O/ha, mai ales dacă se constată lipsa acestora.

La aplicarea azotului (N) în toamnă, avem în verdere cantitatea de resturi vegetale de la planta premergătoare, fie prezente, fie încorporate în sol. Prezenţa acestora generează lipsă de N, pentru că bacteriile responsabile cu procesul de nitrificare consumă azotul înainte ca acesta să fie preluat de plante. Astfel, se creşte doza de azot cu 5-7 kg/t de resturi vegetale. Raportul dintre producţia de boabe – resturi vegetale este următorul: grâu 1:1,3; orz și orez 1:1, iar la ovăz 1:1,5. Cu tote acestea, în toamnă, nu se va administra o cantitate mai mare de 50 kg s.a.N/ha, pentru a se evita levigarea acestuia și slăbirea rezistenţei la îngheţ a plantelor din cauza creşterilor intense.

Până la intrarea în iarnă, plantele de rapiţă normal dezvoltate absorb în jur de 40 kg N/ha.

Primăvara, din materia organică a solului, rezultă, prin mineralizare, între 20-40 kg s.a. N/ha (valorile pot fi mult mai mari în solurile care primesc în mod regulat îngrăşăminte organice). Chiar dacă o parte din frunze sunt distruse de ger, se consideră că o jumătate din azotul conţinut de acestea este reutilizat de plante în cursul primăverii.

Aplicarea îngrăşămintelor cu sulf în toamnă, este mai puţin eficientă, din cauza ionilor de sulfat care sunt foarte uşor levigabili, cu excepţia superfosfatului care se recomandă a fi aplicat cu încorporare.  

 

“Alimentarea” în primăvară

 

Pe durata iernii, consumul de elemente nutritive al rapiţei de toamnă este aproape neglijabil. Dar, de la reluarea vegetaţiei (februarie-martie) şi până la înflorire, absorbţia devine intensă în ceea ce priveşte azotul, fosforul, potasiul şi sulful, atingând aproape 70 de procente. Diferenţa de cantitate este absorbită în fazele următoare, de formare şi umplere a boabelor.

Din aceste motive, rapiţa de toamnă reacţionează favorabil aplicării fracţionate a azotului, asigurând obţinerea de producţii în conformitate cu hibrizii cultivaţi.

Primul pas în stabilirea strategiei de fertilizare a rapiţei în primăvară, este determinarea stadiului de dezvoltare al plantelor şi statusul culturii. Pentru acest lucru ne vom raporta la: data semănatului, desimea plantelor înainte de iarnă, stadiul de dezvoltare al plantelor la intrarea în iarnă şi, nu în ultimul rând, densitatea plantelor după ieşirea din iarnă şi statusul culturii.

Momentul semănatului este important pentru că, în cazul unui semănat timpuriu, vom avea plante mai dezvoltate, respectiv un consum mai ridicat de azot. Cât priveşte desimea – un câmp cu densitate mai ridicată, va consuma mai mult azot faţă de unul cu o densitate mai mică; iar un câmp în stadiul de 4 frunze va consuma mult mai puţin N faţă de un câmp în stadiul de 12 frunze şi un diametru al coletului de 18 mm.

Astfel, în primăvară, după evaluarea culturii, putem avea următoarele trei situatii:

 

  • În cazul unei ierni blânde – câmpuri fără pierderi de densitate şi foarte puţine pierderi de frunze – cultura a trecut de iarnă în condiţii perfecte;
  • Condiţii normale – pierderi de frunze în urma îngheţurilor, meristeme verzi, câteva pierderi de plante, însă câmpul promite obţinerea de producţii bune.
  • Condiţii grele de iarnă – temperaturi foarte scăzute, fără strat de zăpadă; cultura este distrusă şi fară şanse de supravieţuire. 
  •  

 

                         Iarnă blândă                                                                                           Condiţii normale de iarnă          

 

Condiţii grele de iarnă

 

 

Doar primele două situaţii le vom avea în vedere pentru aplicarea unei strategii corecte de fertilizare.

În primul caz, când nu avem pierderi de plante, ci doar câteva frunze uscate, strategia ce o vom aplica este de maximizare a producţiei.

În cazul în care avem pierderi de plante peste iarnă, dar desimea plantelor în primăvară este corespunzătoare (peste şi uşor sub 50%) – strategia este ca prin fertilizare să regenerăm plantele și să ajutăm la dezvoltarea acestora pentru atingerea unei recolte rentabile economic. În caz de pierderi totale de plante, se recomandă întoarcerea culturii.

Atât în situaţia maximizării producţiei, cât şi în situaţia regenerării plantelor, se recomandă cel puţin două aplicări: una la momentul reluării vegetaţiei, iar cea de a doua, din a doua decadă a lunii martie până la început de aprilie, în funcţie de condiţiile climatice. Dacă dorim să maximizăm producţia, aplicăm şi a treia fracţie de azot, în luna mai dar cu cel puţin 2 săptămâni înaintea înfloririi.

În ceea ce priveşte cantitatea de azot necesară pentru atingerea producţiei de 3,5 - 5,5 t/ha, rapiţa are nevoie de 220 - 230 kg/ha N s.a., inclusiv doza din toamnă.

La aplicările faziale, nu se va depăşi doza de 150 kg s.a. N /ha până la alungirea tulpinii, altfel, riscăm să avem creşteri vegetative foarte mari, elongaţie celulară şi crăpături, ramificarea şi înflorirea vor fi întârziate; de asemenea, vom avea înflorire ne-omogenă şi, totodată coacere ne-omogenă, reflectându-se într-o recoltare dificilă şi pierderi.

Dacă întreaga cantitate de azot alocată fertilizării rapiţei de toamnă nu depăşeşte 100 kg N s.a/ha, atunci aplicarea acesteia se va face dintr-o singură trecere.

Deosebit de important: aplicarea sulfului în primăvară cu prima sau a doua fracţie de azot, iar înainte de înflorire este necesar să se administreze B și Mg.

Cele mai bune rezultate se obţin când îngrăşămintele cu sulf sunt aplicate odată cu cele cu azot. În lipsă de anlize ale solului, se recomandă o aplicare de 25-32 kg s.a./ha. În cazul rapiţei, raportul dintre azot şi sulf trebuie să fie de 7/1.

 

Forma de azot recomandată în funcţie de momentul aplicării

 

Pentru situaţia în care avem un câmp fără pierderi de plante în primăvară şi optăm pentru maximizarea producţiei, este bine să se utilizeze îngrăşăminte pe bază de azot amoniacal (NH₄⁺) sau amidic (NH₂) la fertilizările timpurii. La a doua aplicare, se va utiliza forma nitrică (NO₃ˉ), după 2-3 săptămâni de la prima aplicare. Forma nitrică se absoarbe foarte bine la temperaturi scăzute, dar slăbeşte rezistenţa plantelor după repornirea în vegetaţie, în cazul unor îngheţuri târzii. Aşadar, nu e cea mai bună alegere ca aplicarea lui să se facă la temperaturi sub 0°C. Această formă are un efect pozitiv la regenerarea meristemelor şi a tulpinilor, dar şi în dezvoltarea ramificaţiilor laterale.

Rapiţa de toamnă reacţionează foarte bine la fertilizările aplicate foliar. Aceste îngrăşăminte foliare contribuie la creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei, fiind luate în calcul în strategia de maximizare a producţiei. În general, scopul lor este de a stimula şi suplimenta nutriţia plantelor din partea a doua a vegetaţiei. Pe langă microelementele pe care le conţin îngrăşămintele foliare, prezenţa macroelementelor, în special a azotului şi a sulfului, are numeroase beneficii în creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei.

Un rol deosebit în nutriţia rapiţei îl au şi biostimulatorii de creştere. Conţinutul lor în amino-acizi liberi şi microelemente duce la intensificarea proceselor de natură enzimatică şi pe cel de fotosinteză, ajutând la creşterea conţinutului de clorofilă.

O practică frecventă în ţările europene cultivatoare de rapiţă de toamnă (Polonia, Cehia, Germania), dar şi în unele ferme din România, este aplicarea foliară a ureei solubile, după scuturarea petalelor şi începutul formării silicvelor. Pentru aceasta se poate folosi uree solubilizată – 22kg uree în 250 l apă/ha – vom avea aprox. 10kg s.a N/ha + Sulfat de magneziu, 10kg. Pe cât posibil, tratamentul trebuie făcut pe timp de noapte.

Modul de preparare a soluţiei :

  • 1.se umple rezervorul la 50% din cantitatea de apă, se amestecă non stop!
  • 2. se adaugă urea;
  • 3. se adaugă sulfatul de magneziu;
  • 4. apoi fungicidul (dacă e necesar şi este compatibil cu soluţia)
  • 5. apoi insecticidul (dacă e necesar şi e compatibil cu soluţia)
  • 6. se completează cu restul de apă şi se amestecă non stop.

 

Tipuri de îngrăşăminte des utilizate

 

Sulfatul de amoniu– (NH₄)₂SO₄ - contine până la 24% S, descreşte pH în solurile alcaline! Nu este recomandat pe solurile uşoare, nisipoase sau cu pH acid, dar poate fi o opţiune pentru fertilizarea cu S. Aplicarea sulfatului de amoniu ca sursă de sulf pe plante îngheţate sau ude poate provoca arsuri.

Azotatul de amoniu – conţine două forme de azot: NH₄⁺ şi NO₃ˉ. Uşor solubil, proces de nitrificare rapidă, dar scade rezistenţa plantelor la îngheţ. Este o alegere bună pentru fertilizarea din primăvară a rapiţei, dar rezultate foarte bune se obţin în special la a doua fracţie de N.

Urea – conţine 46% N amidic NH₂, uşor solubil. N poate fi preluat cu uşurinţă de către plante, în urma hidrolizei enzimatice. Acest proces are nevoie de temp >6⁰C. La fertilizarea rapiţei, ureea se recomandă pentru aplicarea primei fracţii de N (la reluarea vegetaţie) şi în strategia de maximizare a producţiei în soluţie de 5-8% în preajma înfloritului.

 

Departamentul Tehnic