Gandacul rosu al rapitei. Entomoscelis adonidis Pall

16.03.2015

Gândacul roșu

 

Descriere

Adultul are corpul globulos, de 7-10 mm lungime şi culoare roşu-cărămiziu. Pe cap are o pată neagră, pe spate şi pe elitre prezintă 3 dungi negre longitudinale.

Larva are la maturitate 11-14 mm lungime, este neagră-cenuşie pe partea dorsală şi gălbuie pe partea ventrală.

 

Gândacul roșu   Gândacul roșu

 

 

Biologie

 

Dăunătorul iernează în stadiul de ou de rezistenţă, sub bulgării de pământ şi prezintă o singură generaţie pe an. Eclozarea ouălor în primăvară e condiţionată de temperatură, aceasta trebuind să înregistreze un minimum de 3-4°C.

Stadiul larvar durează 40-60 de zile, apoi se retrag în sol (la 3-4 cm adâncime), unde se transformă în nimfă. Se menţin în acest stadiu timp de două săptămâni, după care vor lua naştere noii adulţi. Aceştia se hrănesc până în luna iunie, apoi se retrag în pământ până în septembrie.

 

Mod de dăunare

 

Gandacul roşu al rapiţei atacă în vetre, atât toamna, cât şi primăvara.

Adulţii atacă în toamnă, rozând limbul frunzelor la plantele tinere de rapiţă. Poate provoca pagube foarte mari în această perioadă, ajungând să distrugă culturi întregi de rapiţă de toamnă. Uneori, consumă întreaga suprafaţă a limbului, lăsând doar nervura centrală întreagă; acesta este un simptom caracteristic. Primăvara, plantele sunt atacate atât de noua generaţie de adulti, cât şi de larvele acestora. În primele zile, noii adulţi se hrănesc cu frunzele verzi de la baza tulpinii, iar mai târziu rod florile şi silicvele. Larvele tinere rod marginile frunzelor sau epiderma şi parenchimul, iar în ultimele vârste lasă numai nervurile.

 

 

Prevenire şi combatere

 

Ca măsuri preventive amintim respectarea asolamentului, strângerea şi distrugerea resturilor vegetale, arătura, fertilizarea echilibrată şi respectarea tuturor verigilor tehnologice.

Pentru combaterea atacului, se recomandă efectuarea tratamentelor chimice ori de câte ori este necesar cu produse şi doze recomandate în CODEX.