Carenţa de potasiu (K)

08.06.2015

Carența de potasiu la rapiță

 

Potasiul are rol determinant în regimul hidric și în funcționarea enzimelor, predominant în perioada de creștere. Stimulează absorbția azotului (N), implicit sinteza proteinelor, dar nu este constituent al celulei.

 

În cazul bunei aprovizionări cu potasiu, crește toleranța plantelor la secetă, presiunea turgescentă ridicată stimulează creșterea plantei. Părțile tinere ale plantei sunt bogate în potasiu, iar în părțile îmbătrânite se acumulează calciul. Potasiul, manganul și fierul sunt în relație sinergică. În cazul deficitului de potasiu este afectată negativ capacitatea de formare a florilor, se reduce rigiditatea țesuturilor, respectiv scade rezistența plantelor la îngheț, la agenți patogeni și la acțiunea dăunătorilor.

 

Potasiul circulă foarte rapid în xilemul plantei sub formă de ioni. Se acumulează mai ales în  ţesuturile tinere cu metabolism intens şi creştere rapidă, dintre care vârfurile vegetative, cambiul şi periciclul. Toamna, înainte de căderea  frunzelor, potasiul migrează din ele în ramuri sau tulpină. Carenţa potasiului în nutriţia plantelor diminuează creşterea şi dezvoltarea lor.
 
Carenta de potasiu la rapiță se întâlneşte pe solurile acide cu textură uşoară, nisipoasă. Simptomele apar la început pe frunzele bătrâne, având loc îngălbenirea marginilor şi a zonelor internervurale, urmate de brunificarea şi necrozarea acestora. În zilele călduroase, are loc ofilirea frunzelor. Creşterea plantelor este încetinită, tulpinile au internodiile scurte şi diametru mic.

 

 

Rapița netratată la timp cu sulfat de potasiu prezintă simptome de îngălbenire a marginilor frunzelor  Frunzele de rapiță de necrozează în lipsa ingrașămintelor cu sulfat de potasiu  Frunzele de rapiță se ofilesc în lipsa îngrășămintelor cu sare de potasiu

 

 

Pot avea loc căderi premature (cambium mult redus) şi micşorarea numărului de silicve. Plantele devin sensibile la boli, secetă şi îngheţ.

 

În urma excesului de potasiu scade absorbția de calciu (Ca) și magneziu (Mg), crește concentrația în săruri a solului iar metabolismul plantei este perturbat.


Se poate confunda cu deficienţa de fosfor: uneori frunzele devin albastru-verzui închis (ca şi în cazul carenţei de fosfor), dar limbul este ondulat şi aplecat.


Surplusul de potasiu este fixat în solurile argiloase şi grele, iar deficienţa lui survine mai ales în terenurile nisipoase, umede şi calcaroase.

 

RECOMANDĂRI: aplicarea de îngrăşăminte cu sulfat de potasiu, sare de potasiu. Cerinta de potasiu a rapiței este crescândă continuu până la înflorire, și se menține inclusiv în perioada de dezvoltare a silicvelor.