DEKALB SMART CENTER la Vlădeni 23.09.2017
Vremea ploioasă nu i-a oprit pe fermierii din regiunea Moldovei să onoreze invitația DEKALB. Peste 170 de participanți, fermieri, reprezentanți ai companiilor și jurnaliști, au fost prezenți la evenimentul organizat de Monsanto România. Echipa DEKALB a prezentat vineri, 22 septembrie 2017, o platformă tehnică cu cei mai performanți hibrizi de porumb din noua genetică, la DEKALB SMART CENTER, în localitatea Vlădeni, județul Iași. Fermierii au putut vedea experiențe cu densități diferite, cartografierea solului și soluții recomandate, agricultură de precizie și multe alte noutăți.

În platforma semănată pe o suprafață de 37 ha, fermierii au putut observa comportamentul hibrizilor pe tipuri diferite de sol și reacția acestora la densități diferite, atât în sistem de irigare prin picurare, cât și neirigat. Hibrizii DEKALB au fost testați în densități cu variante cuprinse între 50.000-125.000 de plante/ha. 

 

Fermieri și echipa Dekalb discută la marginea unui teren cu porumb crescut din semințele DKC 4351

 

Reprezentanții Departamentului Tehnic Monsanto România au răspuns întrebărilor fermierilor și au explicat avantajele hibrizilor din noua genetică DEKALB, avantajele semănatului de precizie cu variante de viteze diferite la semănat. De asemenea, s-au mai prezentat soluția Ratei Variabile la Semănat și importanța respectării densității recomandate de specialiștii DEKALB, pentru a atinge cele mai bune rezultate de producție. 

 

Printre hibrizii prezentați s-a numărat noul produs DKC 4670 și DKC 3415, DKC 3969, DKC 4351, DKC 4541.
Întâlnirea a fost o bună oportunitate pentru fermierii din regiune să discute și despre rezultatele recoltelor de anul acesta. Reprezentanții DEKALB au reamintit de succesul de la Ziua Porumbului, unde, încă odată, a fost demonstrată performanţa hibrizilor DEKALB, cu producții de peste 15 t/ha.

 

Evenimentul de la Vlădeni, a fost primul de acest gen din regiunea Moldovei, DEKALB SMART CENTER fiind un nou concept al Monsanto România, prin care fermierii au acces la platforme tehnice, și nu simple loturi demonstrative, informații și soluții noi pentru creșterea profitabilității. 
Tot în cadrul evenimentului, au fost prezentate și produsele Roundup și Seminis, parteneri fiind şi ferma Panifcom, Netafim și Agrar Tech.  

 

Mai multe detalii pe www.dekalb.ro