DEKALB® - calitate, productivitate, performanţă 29.01.2016

DKC 4943, DKC 3415, DKC 4555, DKC 4541, DKC 4351, DKC 4751, DKC 5031 şi DKC 5141 sunt cei opt hibrizi de porumb din noua genetică DEKALB®, aflaţi în actualul portofoliu Monsanto România şi care au suscitat cel mai mare interes din partea celor aproape 150 de fermieri şi distribuitori din judeţul Giurgiu prezenţi pe 27 ianuarie la simpozion.

Dekalb in Giurgiu  

Dekalb in Giurgiu

 

Performanţele acestora, cât ale celorlalţi 20 hibrizi DEKALB® care sunt prinşi în campania de vânzări, le-au fost reamintite celor din sală, de către colegii de pe zonă: Gabriel Ghiţă şi Cătălin Florea. Pe lângă alte aspecte ce ţin de tehnologie sau fenomene precum seceta şi arşiţa, tot mai frecvente la nivelul României, ei au subliniat importanţa alegerii hibridului potrivit pentru condiţiile climatice din zona de cultură şi importanţa semănatului în perioada optimă (peste 8o C), la densităţile recomandate. Productivitatea fiecăruia dintre hibrizii DEKALB® se regăseşte în pachetul său genetic, însă capacitatea de performanţă este strâns legată de decizia fermierului pentru ceea ce vrea să obţină la final de sezon agricol.

Ȋn calitatea sa de director al Staţiei de Producţie Seminţe de la Sineşti, Ioan Moraru a făcut şi de această dată precizările necesare referitoare la controlul calităţii şi sămânţa certificată, punctând faptul că tot ce se întâmplă acolo – de la lucrările din câmp, procesarea seminţelor şi activitatea de certificare -, este conform procedurilor Standardului de calitate ISTA. Altfel spus, fermierilor le sunt garantate beneficiile unora dintre cele mai bune produse în domeniu. Astfel, hibrizii comercializaţi reprezintă certitudinea că sunt produşi la cele mai înalte standarde de calitate, de la semănatul în camp, până la produsul finit.