Farm Progress – o demonstraţie a Performanţei 17.08.2015

Aflat în cel de-al VIII-lea an de existenţă, Farm Progress, eveniment organizat de către Monsanto România sub marca DEKALB, a devenit cea mai importantă şi profesionistă manifestare câmpenească din ţara noastră. An de an, ne străduim să aducem principalul nostru eveniment la un nivel de profesionalism care sã stabilească noi standarde în industrie. An de an, sărbătorim – şi prin intermediul Farm Progress – “Parteneriatul, pe care-l consolidăm zi de zi, cu fermierii noştri, aşa încât împreună să avem succes.

Farm Progress Farm Progress Farm Progress

Ideea s-a născut în 1953, în America, an care a rămas de referinţă în istorie datorită a două evenimente: prima escaladare a Everestului şi primul Farm Progress Show, la o fermă din Indiana cu aproximativ 75.000 de vizitatori. Ȋn prezent, peste 300.000 de vizitatori trec anual pe la Farm Progress Show.

Ȋn România, Farm Progress a ajuns pentru prima oară în 2008, la Brăila, ulterior extinzându-se şi în vestul ţării. Pe scurt, cei şapte ani de până acum se pot rezuma, statistic, în: ● 10.000 vizitatori; ● fermieri din - România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Ungaria, Germania, Serbia, Statele Unite ● suprafaţa de teren arabil a fermierilor prezenţi anual - peste 570.000 ha ● suprafaţa cultivată anual cu porumb a fermierilor prezenţi - 137.000 ha ● companii partenere: BASF, Timak Agro, Force 20, Toyota; IPSO/John Deere.

Inovaţia” în care investim continuu se reflectă în fiecare ediţie de Farm Progress, guverantă de la un an la altul de câte un concept: “rădăcini puternice”, “producţii infinite”, “o plantă în plus face diferenţa” etc. De-a lungul anilor, vizitatorii s-au familiarizat cu “Performanţa”, exemplificată în câmp prin tehnologia porumbului de la A la Z: ● experienţe cu diferiţi hibrizi DEKALB, irigaţi sau nu, pe densităţi, epoci de semănat; conceptele HD şi Max Tech ● noutăţi în tehnologia producerii de sămânţă ● produse pentru protecţia plantelor – BASF ● diferite variante de fertilizare – Timac Agro ● avantajele folosirii erbicidului Roundup Energy ● tratamentul sămânţei cu Force 20 ● drive-test Toyota ● prezentări de utilaje şi lucrări de pregătire a solului – John Deere ● sistemul de irigare prin picurare – IPSO Agricultura.

 

Plusul care face diferenţa

 

Şi anul acesta ne-am propus să surprindem vizitatorii de la Slobozia (18-21 august, Ferma Somalex) şi pe cei de la Cărpiniş (26-28 august, ferma Semislend) cu module experimentale noi, ediţia desfăşurându-se, din păcate, sub semnul secetei. Dar sperăm ca pe parcursul prezentărilor din module să vă convingem ca o plantă DEKALB face diferenţa, precizează Diana Zarija, Manager produs porumb Monsanto România, Bulgaria, Republica Moldova. Suntem pasionaţi de producţii, fie ele în condiţii normale, intensive sau de secetă; una din provocările pe care vrem să le lansăm în acest an este legată de densităţi. De aceea şi tema evenimentului nostru o plantă face diferenţa este menită să atragă atenţia asupra unui lucru aparent mărunt; cel al unei singure plante în plus pe m2 care într-adevăr poate face diferenţa″.

Farm Progress

 

Suntem conştienţi că, odată cu transformarea globală a condiţiilor de mediu, nevoile fermierilor se schimbă în concordanţă cu acestea. Aceste nevoi se referă la seminţe care să aducă producţii mari, indiferent de provocările crescânde din jur. Timpul a confirmat “valoarea informaţiilor şi a recomandărilor echipei DEKALB, de un real ajutor în îmbunătăţirea practicilor agricole de pe întreg cuprinsul ţării. Fermierii DEKALB obţin constant producţii mai mari pe unitatea de suprafaţă. Acest lucru se datorează în mare măsură geneticii superioare din fiecare bob de porumb sau rapiţă pe care îl comercializăm, dar şi tehnologiilor moderne pe care le promovăm de la cel mai mic, până la cel mai mare fermier al nostru. Aşadar, Farm Progress este un bun prilej de a le mulţumi tuturor fermierilor care ne-au ales pentru încrederea ce ne-o arată an de an”, subliniază Directorul General Monsanto România, Bulgaria şi Republica Moldova, Cosmin Chioreanu.

Siguranţa prezentului şi succesul viitorului se bazează pe “Performanţa” produselor noastre, de aceea “vă invităm sa vedeţi ASTĂZI avantajele pe care le veţi putea avea MȂINE cu produsele DEKALB!”, este recomandarea Directorului de Marketing pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Octavian Chihaia.

Haideţi să ne semănăm împreună succesul!

Informații relevante

Conceptul HD Conceptul Max Tech