FARM PROGRESS pe drumul spre producţii infinite 02.12.2014

A mai trecut un Farm Progress! A saptea editie, guvernata de 8, cifra perfectiunii, in diferitele ei interpretari.

De departe (si, mai ales de sus) s-a remarcat campul, amenajat in forma simbolului infinitului (un 8 rasturnat); reinterpretare in teren a potentialului hibrizilor DEKALB din gamele Max Tech si HD ale caror productii pot fi… infinite, daca se respecta verigile tehnologice.

Au fost patru (jumatate din 8) zile intensive la Slobozia, pe aria fermei Somalex a dlui Alexandru, gazda noastra pentru prima oara. Si alte patru zile intensive, la inceput de septembrie, la Carpinis (jud. Timis) in ferma dlui Popescu, Semislend. De fapt, seri, fiindca odata cu editia aceasta, am mutat evenimentul pe inserat.

Cei aproximativ 2.400 de vizitatori (multiplu perfect al lui 8) au parcurs tehnologia porumbului de la A la Z, in cele trei module (un 8 in sectiune verticala) din fiecare locatie.

Altfel spus, Farm Progress 2014 a fost o lectie deschisa pe care ne-am oferit-o reciproc si din care toti avem ce invata, fie organizatori, fie participanti.

Va multumim si va asteptam la Farm Progress, editia 8!

Echipa Monsanto